ULTIMA ORĂ! A fost confirmat primul caz de infectare în Europa cu varianta sud-africană…
A fost confirmat primul caz de infectare în Europa cu nouă variantă „mutant” de coronavirus, B.1.1.529, depistată în Africa de Sud,
care are mutații ce ar putea să o facă rezistentă la sistemul imun, fie că este vorba de vaccinare sau de trecerea prin boală. Cazul a fost descoperit în Belgia, scrie Digi 24.
Potrivit Laboratorului naţional de referinţă, pacientul infectat este o femeie tânără, nevaccinată, care a dezvoltat simptome la 11 zile după o călătorie în Egipt via Turcia.
Pacienta pare să nu fi avut contacte cu risc ridicat în afara casei sale şi niciun membru al familiei sale nu a prezentat simptome până acum,
a adăugat Laboratorul, care efectuează o anchetă epidemiologică extinsă, notează sursa citată.
O nouă variantă a virusului SARS-CoV-2, cu un număr ridicat de mutaţii care ar putea afecta eficacitatea vaccinurilor existente pe piaţă împotriva COVID-19, a fost detectată în Africa de Sud, au anunţat joi oameni de ştiinţă.
Comisia Europeană va propune, în strânsă coordonare cu statele membre, activarea frânei de urgență pentru a opri călătoriile aeriene din regiunea sud-africană din cauza variantei B.1.1.529, a anunțat vineri,
26 noiembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe pagina sa de Twitter.
Pe 25 noiembrie curent, Institutul Național pentru Boli Transmisibile (NICD) a confirmat că a fost detectată o nouă variantă COVID-19, B.1.1.529, în Africa de Sud. 22 de cazuri pozitive ale variantei B.1.1.529 au
fost înregistrate în țară în urma colaborărilor de secvențiere genomică între NICD și laboratoarele private. În plus, alte laboratoare NGS-SA confirmă mai multe cazuri.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.