România, dată afară din UE!? Cea mai proastă veste de Crăciun! Semnal de alarmă la nivel european
Situație fără precedent chiar la final de an.
România a intrat în vizorul UE, iar previziunile nu arată deloc bine.
Austria trage un semnal de alarmă și spune că România ar putea deveni deja o problemă pentru Uniunea Europeană, la fel ca și Polonia.
România a intrat deja în vizorul Executivului european, iar Austria trage un semnal de alarmă în acest sens. Acest subiect a fost dezbătut la ORF, radioul public din Austria, unde s-a analizat în amănunt situația din România.
Potrivit sursei citate, treptat, țara noastră devine, alături de Polonia, o problemă pentru Uniunea Europeană în contextul în care că nu recunoaște întâietatea dreptului european asupra legislației interne.
Totodată, radioul austriac a făcut referire și la Curtea Constituțională din România, care a respins de facto o decizie a Curții de Justiție a UE și a afirmat într-un comunicat de presă că această decizie poate fi respectată doar după o eventuală revizuire a Constituției.
De asemenea, un alt aspsect punctat de către jurnaliștii austrieci face referire la un conflict similar a fost declanșat de Tribunalul Constituțional din Polonia, motiv pentru care Comisia Europeană a declanșat o procedură de infringement (sancționare) a Poloniei.
Totodată, ORF a trecut prin istoricul dosarului și arată că toată disputa a plecat de la decizii ale CCR în privința legislației anticorupție. Trebuie menționat faptul că CJUE a decis că hotărârile CCR încalcă legislația europeană, iar judecătorii români le pot încălca fără să se teamă de represalii.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.