IARNĂ GREA în România:

În ultima perioadă, vremea a fost extrem de schimbătoare la noi în țară și chiar ne-a surprins.

De sărbători am avut parte de temperaturi extrem de ridicate, mult mai mari decât cele normale pentru acest sezon și se

pare că termometrele indică valori mari și acum. Totuși, urmează schimbări radicale și specialiștii avertizează.

Vreme rea în toată țara
Meteorologii au emis două avertizări de Cod galben pentru 22 de județe privind viscol și intensificări ale vântului. Va ninge mult în următoarea perioadă, deși acum termometrele indică și peste 10 grade în unele zone și este extrem de cald.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod galben de viscol și intensificări ale vântului în mai multe județe de la munte. Vremea va fi rea în următoarele două zile, până marți, dar este vorba de două avertismente pe perioade diferite.

Prima alertă meteo intră în vigoare duminică la ora 23.00 și expiră luni dimineață la ora 8.00, timp în care va ninge puternic și se va așeza un strat nou. Potrivit meteorologilor, vântul va sufla cel mai tare în Carpații Orientali, atingând viteze de până la 60…80 km/h, iar în zona înaltă rafalele vor depăși 90…100 km/h.

Zăpada va fi viscolită și vizibilitatea va scădea radical, mai ales că va fi și ceață în unele zone. Alerta vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Covasna, Bacău, Vrancea și Buzău.

Cod galben pentru 22 de județe
În această dimineață la ora 8.00 a mai intrat în vigoare un al doilea Cod galben, care rămâne vașabil până marți la ora 10.00. În acest timp, la munte va ninge cu putere și vântul va avea intensificări considerabile. Va ajunge să sufle cu viteze de până la 70…80 km/h, în timp ce în zona înaltă rafalele vor depăși 90…120 km/h.

Intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h se vor semnala în majoritatea regiunilor de la munte și temperaturile vor scădea mult. De data aceasta sunt vizate județele Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.