Doliu în lumea fotbalului românesc! Titi Nicolae s-a stins din viață. Toată lumea îl plânge

Titi Nicolae, legenda echipei de fotbal Poli Timișoara, s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani. Regretatul sportiv a murit joi, pe 13 octombrie 2022. Toată lumea este îndurerată de pierderea fostului mare fotbalist. Mesajul emoționant transmis de reprezentanții echipei de fotbal, Poli Timișoara.

Titi Nicolae s-a stins din viață

Titi Nicolae, fostul mijlocaș important al echipei de fotbal Poli Timișoara, a murit, joi, 13 octombrie 2022. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani. Cei care au dat vestea tristă sunt reprezentanții clubului Politehnica Timișoara. Aceștia au scris un mesaj pe pagina oficială de Facebook, de condoleanțe.

”🏴 Veste tristă pentru suflarea polistă. Titi Nicolae, component al echipei de vis a „studenţilor”, care a câştigat Cupa României în 1980 şi care a eliminat marele Celtic din eurocupe, ne-a părăsit după o luptă de lungă durată, peste exact o lună ar fi împlinit 62 de ani! Dumnezeu să-l odihnească, condoleanţe familiei!”, este mesajul transmis de către reprezentanții clubului, pe Facebook.

Titi Nicolae se confrunta de ceva vreme cu o boală cruntă, iar în ultimii ani a trecut prin mai multe operații. Fix cu o lună înainte de a împlini 62 de ani, inima fostului mare fotbalist s-a oprit. Titi Nicolae s-a născut pe 13 noiembrie 1960, în Ciacova, județul Timiș. Este o legend a fotbalului românesc. La doar 19 ani, acesta era titular în finala Cupei cu echipa Politehnica Timișoara împotriva clubului Steaua București. Meciul s-a terminat cu scorul de 2-1 după prelungiri. Titi Nicolae era cunoscut pentru părul lui blond și dinamismul pe care-l avea în teren. De-a lungul carierei, a mai evoluat și la CFR Timișoara, în Divizia B, la Metalul Bocșa, Armătura Zalău, ASA Progresul Timișoara, Strungul Arad și IURT Lugoj.

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.