Atentie, vine IADUL ALB

Ploi, lapoviță și ninsoare, vânt puternic în mai multe zone din țară

Specialiștii ANM atrag atenția că în acest interval, temporar va ploua în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării. Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp.

Vor fi depuneri de polei pe arii restrânse, în special în Transilvania, precum și în centrul și nordul Moldovei. În zona montană înaltă va ninge și se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intensificări ale vântului, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Meteorologii anunță că începând din noaptea de luni spre marți, 6 spre 7 decembrie, aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile.

Va ninge la munte, precum și în centrul, nordul și nord-estul țării unde treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă.

Cod galben de ninsori și intensificări ale vântului

De duminică, 5 decembrie, de la orele 20.00 și până luni, 6 decembrie, la orele 08.00 este în vigoare o atenționare tip cod galben de ninsori și intensificări ale vântului.

Aceste fenomene se vor manifesta local în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m va ninge, unde se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 70…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Codul galben semnifică faptul că fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă) vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.

Prognoza specială pentru Capitală

În Municipiul București, în intervalul 5 decembrie, ora 20.00 – 6 decembrie, ora 12.00, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă a zilei se va situa în jurul valorii de 10 grade, ceea ce înseamnă că va fi ușor mai ridicată decât cea de duminică. Temperatura minimă va fi de 2…3 grade. Dimineaţa vor fi condiții de ceață.

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.