Anunţ şoc! Rusia a cerut azi ca România să iasă din NATO!

Garanţiile de securitate pe care Rusia caută să le obţină de la Occident includ prevederi

care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, informează Reuters.

Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic

potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.

Răspunzând unei întrebări despre ce ar însemna acest lucru pentru România şi Bulgaria, care au aderat la NATO după 1997, MAE rus a transmis că Moscova doreşte ca toate trupele străine, armamentul şi alte echipamente militare grele să fie retrase din cele două ţări.

„Unul dintre elementele de bază ale iniţiativelor noastre este formulat în mod special foarte clar şi nu permite alte interpretări. Este vorba de retragerea forţelor străine, tehnicii şi armamentelor, precum şi de alţi paşi în scopul revenirii la configuraţia care era în 1997 pe teritoriul ţărilor care nu erau membre NATO la acea dată. Printre acestea se numără şi Bulgaria şi România”, a menţionat MAE rus.

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.