A murit Mihaela Galani, reprezentanta Gemelli Shoes

A murit Mihaela Galani, reprezentanta Gemelli Shoes, la numai 33 de ani.

Mihaela Galani a murit la numai 33 de ani, după ce s-a simţit rău, în ultimele zile, şi a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Reprezentanta companiei Gemelli Shoes a intrat în stop cardio-respirator în timp ce se afla la spital, iar medicii au încercat în zadar să o readucă la viaţă.

În urmă cu mai bine de zece ani, fratele geamăn al Mihaelei Galani s-a stins din viaţă, iar moartea acestuia a devastat-o pe tânăra, care era reprezentant al companiei Gemelli Shoes.

Vestea morţii Mihaelei a fost anunţată de echipa magazinului de încălţăminte din Constanţa.

„Motorul echipei Gemelli, Mihaela Galani, s-a stins astăzi din viaţă. Lucrurile se vor derula mai greu în următoarea perioadă. Nu ştim când vom reveni”, potrivit focuspress.ro.

De asemenea, moartea Mihaelei Galani i-a îndurerat pe toţi cei care o cunoşteau.

„Am inima împietrită!

Un copil minunat, încercat în scurta sa viață de multe provocări, dar care și-a păstrat mereu bunătatea și optimismul, a plecat în această dimineață la stele…

Mihaela Galani a fost una dintre cele mai speciale studente de-ale mele, desteaptă, ambițioasă, blândă, caldă și mereu cu un zâmbet larg pe buze…

Drum lin în Lumină, om frumos!

Știu că te vei regăsi acolo sus cu fratele tău, dar aici ai lăsat un gol imens! Nu știu ce le-aș putea spune acum părinților tăi…

Chiar nu știu”, a scris, într-o postare pe Facebook, Monixa Coroiu, corespondent Antena 3 în Turcia.

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.